Anti Luna inseamna Soare

... e tarziu... si vad antiteza. Mi-ai prins curat observatia cu oamenii din iarna trecuta si cei din iarna viitoare. Nu am depresii, nu simt nicio rautate, sunt doar un om ganganie ce isi strabate calea.   Mereu, cand vrem sa facem o poza, ne asezam in penumbra, obiectul pozat va sta neaparat in lumina. De pe Luna imi doresc o poza, sa vad cum nu ma vad, sa vad cum nu ii vad, sa vad ca nu e important UNDE suntem ci doar cu cine suntem.
   

Eu sau Tom Sawyer, totuna

Imi place tare mult expresia : "dolce far niente" de parca e un nume, o locatie, un taram al fericirii. Suna atat de odihnitor si de placut... dolce far nienteeeee... wooahh.... ma furnica pielea. Cateodata regret ca nu m-am nascut mai demult decat sunt nascuta... poate apucam transportul fluvial cu pluta din papura si lemn. Cred ca ma faceam plutar si ma lasam pe Dunare in jos plutind pe o pluta zdravana, cu umbrar facut din doua maldare sanatoase de stuf puse in "X"... aaa, si un felinar chior agatat de un par pe care flutura si un drapel... un fel de semnalizare... sau o esarfa? :)

    Trebuia musai sa mananc niste pere zemoase, sa mi se prelinga lipicios pe buze... sau sa ciugulesc lenes boabe de struguri timpurii pe care sa-i arunc smekereste in sus si sa-i prind fix in gura strivindu-i apoi zgomotos intre dinti, transformandu-i rapid in must dulce si bun. Aaaaah, ce liniste putea sa transmita orizontul apei aliniat cu marginea plutei? Ce poti sa-ti doresti mai mult de atat? sa-ti lasi mana lenoasa peste apa si din siaj sa-ti ciuguleasca pescarusii boabele de struguri lasate ofranda? Ce averi sa platesc pentru o astfel de plimbare?

Anti luna, anti poza

La mine e altfel.
Aproape invers.
În zilele astea de iarnă păcălită.
(Ai zice că iarna s-a corcit cu primăvara)
în zilele astea pline de vânt şi de lipsa zăpezii, spiritul...
-Care spirit?
-Al meu? E ok!
-Al iernii? Nici nu e spirit... Cum să fie fără zăpadă!
Câteodată mă disperă  peisajul asta gri. În Dobrogea, iarna nu-i albă decât puţine zile, şi puţine-s  şi zilele vesele ale copiilor. În rest, totul e gri. Şi nu-s numai betoanele din oraş. Gri e şi satul şi câmpul si-ntinderile de apă-gheaţă sau nu.
Eu nu mă gândesc la oamenii din iarna trecută sau la cei din iarna viitoare, mă gândesc la cei din iarna asta şi care nu vor mai fi iarna viitoare. Am, ştiu o prietenă care nu o să apuce încă o zăpadă. Ştie şi ea. Mai sunt şi alţii care nu vor apuca încă o zăpadă, dar nu îi ştiu, si-i mai bine că nu-i ştiu. Tu trăiesti fiecare zi ca şi cum ar fi ultima. Îmi pare că te grăbeşti. Tu care mă acuzai pe mine de grabă. Eu trăiesc ca şi cum fiecare zi ar fi prima. Prima dintr-un nesfârşit şir de zile identice. În care fac mereu şi mereu aceleaşi greşeli. Nu mă grăbesc. Aştept să treacă ziua şi să vină următoarea,care-i identică, în care să fac din nou aceleaşi greşeli.
Despre lună şi cei 40 de ani în care nimeni nu s-a mai dus... Ce să spun! De ce să se mai fi dus?! La ce bun?...
Acolo în bezna aia ce să vezi? Ai vrea să te vezi de pe lună?! Cred că suntem prea mici şi neinsemnati pentru asta. Mulţumeşte-te totuşi că putem noi vedea luna.
Despre vis....nici eu nu mi-am făcut multe vise. Am avut aceeaşi limită. Să fie de vină zodia?...
Am visat cam ce am presupus că pot realiza cinstit. Şi în neştiinţa mea toate visele mele erau materiale.
Nu am visat niciodată să am o anumită cultură sau o ocupaţiei anume. Şi acum nu mai pot visa.
Dar am dorinţe! Mai nou, îmi doresc să fiu mafiot.
În guvern sau în parlament.  Nu m-am hotărât încă.
Poate de-asta sufăr de depresie. Ca şi tine, şi eu îi privesc pe cei din jur,cum luptă şi aleargă să agoniseasca orice şi oricum.
Sunt burghezii ignoranti de maine.
Doar ca eu nu ma mai mir.

Luna, fa-mi o poza!

in zilele astea pline de zapada spiritul parca pluteste mai accentuat in jurul meu si-mi demasca intrebari existentiale.
   Cateodata ma fura peisajul alb prin care trec infrigurati oamenii din iarna asta. Oamenii din iarna trecuta... unde or fi? dar cei din iarna viitoare? La ce ma voi mai gandi daca voi mai fi? ... la oamenii din iarna asta, bineinteles... si tot asa. Traiesc fiecare zi parca ar fi ultima. Dar seara nu ma bucur ca a trecut ziua fiindca stiu ca putine zile vor mai fi.

   Ma tot gandesc ca de vreo 40 de ani nimeni nu s-a mai dus nici macar pe luna. Mi-as dori o fotografie facuta de pe luna cu mine cascand ochii la stele. De acolo, de sus, cred ca ne vedem bine cat de mici suntem: unii mai ambitiosi altii mai pasnici dar pizmuitori.
   Ne facem vise multe cand suntem tineri si le uitam pe parcurs sau le schimbam in altele mai putin ambitzioase.
   Nu mi-am facut niciodata vise mari. Am avut o limita joasa intre ce-mi doresc si ce pot sa intreprind. Poate de aceea nici nu sufar de depresii si totul imi pare roz. Privesc chiar cu mirare in jurul meu cum oamenii se smuncesc sa obtina totul. Eu le doresc sa obtina... e tzelul lor, poate de aia traiesc... nu toti ne hranim cu cu legume... unii vor carne si sange