Luna, fa-mi o poza!

in zilele astea pline de zapada spiritul parca pluteste mai accentuat in jurul meu si-mi demasca intrebari existentiale.
   Cateodata ma fura peisajul alb prin care trec infrigurati oamenii din iarna asta. Oamenii din iarna trecuta... unde or fi? dar cei din iarna viitoare? La ce ma voi mai gandi daca voi mai fi? ... la oamenii din iarna asta, bineinteles... si tot asa. Traiesc fiecare zi parca ar fi ultima. Dar seara nu ma bucur ca a trecut ziua fiindca stiu ca putine zile vor mai fi.

   Ma tot gandesc ca de vreo 40 de ani nimeni nu s-a mai dus nici macar pe luna. Mi-as dori o fotografie facuta de pe luna cu mine cascand ochii la stele. De acolo, de sus, cred ca ne vedem bine cat de mici suntem: unii mai ambitiosi altii mai pasnici dar pizmuitori.
   Ne facem vise multe cand suntem tineri si le uitam pe parcurs sau le schimbam in altele mai putin ambitzioase.
   Nu mi-am facut niciodata vise mari. Am avut o limita joasa intre ce-mi doresc si ce pot sa intreprind. Poate de aceea nici nu sufar de depresii si totul imi pare roz. Privesc chiar cu mirare in jurul meu cum oamenii se smuncesc sa obtina totul. Eu le doresc sa obtina... e tzelul lor, poate de aia traiesc... nu toti ne hranim cu cu legume... unii vor carne si sange