La mine e altfel.
Aproape invers.
În zilele astea de iarnă păcălită.
(Ai zice că iarna s-a corcit cu primăvara)
în zilele astea pline de vânt şi de lipsa zăpezii, spiritul...
-Care spirit?
-Al meu? E ok!
-Al iernii? Nici nu e spirit... Cum să fie fără zăpadă!
Câteodată mă disperă peisajul asta gri. În Dobrogea, iarna nu-i albă decât puţine zile, şi puţine-s şi zilele vesele ale copiilor. În rest, totul e gri. Şi nu-s numai betoanele din oraş. Gri e şi satul şi câmpul si-ntinderile de apă-gheaţă sau nu.
Eu nu mă gândesc la oamenii din iarna trecută sau la cei din iarna viitoare, mă gândesc la cei din iarna asta şi care nu vor mai fi iarna viitoare. Am, ştiu o prietenă care nu o să apuce încă o zăpadă. Ştie şi ea. Mai sunt şi alţii care nu vor apuca încă o zăpadă, dar nu îi ştiu, si-i mai bine că nu-i ştiu. Tu trăiesti fiecare zi ca şi cum ar fi ultima. Îmi pare că te grăbeşti. Tu care mă acuzai pe mine de grabă. Eu trăiesc ca şi cum fiecare zi ar fi prima. Prima dintr-un nesfârşit şir de zile identice. În care fac mereu şi mereu aceleaşi greşeli. Nu mă grăbesc. Aştept să treacă ziua şi să vină următoarea,care-i identică, în care să fac din nou aceleaşi greşeli.
Despre lună şi cei 40 de ani în care nimeni nu s-a mai dus... Ce să spun! De ce să se mai fi dus?! La ce bun?...
Acolo în bezna aia ce să vezi? Ai vrea să te vezi de pe lună?! Cred că suntem prea mici şi neinsemnati pentru asta. Mulţumeşte-te totuşi că putem noi vedea luna.
Despre vis....nici eu nu mi-am făcut multe vise. Am avut aceeaşi limită. Să fie de vină zodia?...
Am visat cam ce am presupus că pot realiza cinstit. Şi în neştiinţa mea toate visele mele erau materiale.
Nu am visat niciodată să am o anumită cultură sau o ocupaţiei anume. Şi acum nu mai pot visa.
Dar am dorinţe! Mai nou, îmi doresc să fiu mafiot.
În guvern sau în parlament. Nu m-am hotărât încă.
Poate de-asta sufăr de depresie. Ca şi tine, şi eu îi privesc pe cei din jur,cum luptă şi aleargă să agoniseasca orice şi oricum.
Sunt burghezii ignoranti de maine.
Doar ca eu nu ma mai mir.
